Ponta: Băsescu s-a lăudat cu ce a obținut Tăriceanu în 2007. Mă bazez pe carisma lui pentru a intra în Schengen

Ponta: Băsescu s-a lăudat cu ce a obținut Tăriceanu în 2007. Mă bazez pe carisma lui pentru a intra în Schengen
Publicat: 26/11/2012, 14:58
Actualizat: 31/07/2014, 23:44

Primul-ministru a precizat că Traian Băsescu s-a întors de la Bruxelles doar cu ce a obținut premierul Tăriceanu în 2007, adăugând că împreună cu președintele trebuie să obțină mai mult pentru România la negocierile privind bugetul UE 2014-2020.

„Dacă ne conjugăm eforturile avem șanse mai mari”, a spus Ponta.

Potrivit acestuia decât să se ajungă la o soluție „prostă” la Consiliul European mai bine se negociază în continuare.

„România trebuie să își găsească aliați și să elimine acele prevederi net dezavantajoase. Trebuie să ne pregătim bine să ne găsim aliați, aliații pe care îi am eu și cei ai domnului Băsescu. Știind prietenia și respectul pe care îl inspiră domnul Băsescu în Germania sigur vom reuși să scoatem paragraful 45. Mă bazez pe șarmul și carisma domnului Băsescu pentru a ne rezolva intrarea în Schengen”, a subliniat Ponta.

Primul-ministru a declarat că paragraful 45 a fost introdus de Germania și prevede să „fim pedepsiți” pentru lipsa capacității de absorbție până în 2011.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Rechinii din largul coastei Braziliei au fost testați pozitiv la cocaină. Experții trag un semnal...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Uciderea unui urs care a atacat un turist în Italia, oprită de activiști! Animalul poate...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
A explodat BOMBA despre Traian Băsescu! S-a aflat ce a făcut fostul președinte al României
Bianca Drăgușanu a avut dreptate. Bădălău a călcat strâmb de mai multe ori
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Experiența paranormală prin care a trecut Lidia Buble! Artistei nu i-a venit să creadă ce...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cromozomi antici de mamut lânos, descoperiți în piele veche de 52.000 de ani